Презентація на тему:
2 Salul verde

Spiridon Vangheli, balada Șalul verde

Țărina-i pustie, Doar un plug s-aude Și-un glas de femeie. Ară câmpu-o mamă, Șchiopătând prin țărnă, Că și-a spart piciorul Într-un colț de furcă.

Seara crapă lemne Și ațâță focul. Mai târziu, pe lună, Singură cu gârla Rufele descurcă.

Are mama, are Șase prunci cât bobii. Pe la miezul nopții Cântă: ”nani-nani, Las că mama face Și vă crește oameni”.

Dimineața mama Umblă ca suveica; Iaca iarna vine, N-are cușmă, n-are Măcar cel mai mare – Cine-a prăpădit-o S-o găsească în drum?

Podu-i fără pâine, Grajdul vrea o vacă Și hogeacul cere Sus, pe casă fum. De-ar trăi tăicuțul, Tot mai bine-ar fi...

S-a-ncâlciu în gânduri Măiculița-mamă: Doamne, ce mă fac?! Nici a doua noapte N-a închis o geană Cu alt pumn sub cap.

La aprins de ziuă Și-a trezit în șoaptă, Fiul cel mai mare: Mama mi te lasă Gospodar acasă. Nu umblați cu focul, Nici pe la fântână, Am să viu degabă.

Și pe nemâncate. A ieșit pe poartă Cu un băț în mână. Unde își termină Câmpul o cărare, Mama-ncepe alta Și o mută pasul Într-un fund de zare.

Ca o căprioară Târâie un picior... Cine a rănit-o, Care vânător? Au de ce izvorul, Linul, se-nroșește? Iarba-n urma mamei Roșu înflorește?

Corbii negri, corbii Zbor deasupra ei? Au și corbi-acasă Pui prea mititei... Nimeni n-o oprește, Nimeni nu-i îngână, Unde se grăbește Cu un băț în mână?

Întrebând drumul de vrăbii, A tot mers măicuța Până a ieșit Din Țara Pelinului, Apoi a dat În Țara Nopților:

Cărarea Îi fugea de sub picioare, Prin iarbă Umblau în cruce jivinele, Porumbeii îi căutau Fața și mâinile Și-i sfâșiau hainele, Deasupra capului, Înnegrind noaptea, Croncăneau corbii,

Dar mama a tot mers Până a ajuns La curtea Soarelui, Care era atunci pe pământ. Ea credea să afle Un măreț palat, Dra găsi o casă Ca la ei în sat.

Soarele-frumosul Nu era acasă, Luna sta pe prispă Palidă la față, Doi copii-luceferi Legăna în brață. Mama bate-n poartă Și aude pași:

Bună vreme, Lună, Sănătate vouă, Doi Luceferași! Doamne tu, măicuță? Ai adus o veste? Unde-i neica Soare? Cum îi el, cu drumul. Am o rugă, Lună:

În cămara lui Spânzură în cui Traista mea cu zile. Soarele, cum știi, Îmi dă câte una, Tu îmi dai de-asemeni Câte-o noapte numa Nu-mi ajung, bunică, Dă-mi acasă traista, Las că-mi fac eu parte Mă așteaptă fiii Și e loc departe.

Prea te-ncumeți, maică. Am venit deatâta, Rogu-te, dă-mi traista, Ai și tu luceferi. Bine, zise Luna, Fac pe voia ta, Dar să șii, femeie, Că la fundul trăistii Este un șal verde – Când îl pui pe umeri, Nu te poți mișca.

De-i lua din traistă Într-o săptămână Zilele pe-o lună, Într-o lună numai Zilele pe-u an Mai degrabă, mamă, Îmbrăca-vei șalul...

Ce să-i faci, preabună, Șalu-i tot al nostru, Fiii dacă-ar crește Și să-și afle rostul. ...Se întoarce mama Cu trăistuța-n spate, Tristă și voioasă. Gândul o întrece, Fuge înspre casă:

”Gospodarii mamei, Porumbeii mamei, Cine vă aruncă Dimineața mei? Nu vă temeți seara? Luați seama mâcăi Să ne vă-ncolțească Mâța aripioara. Iaca vin, s-aproape, Mă întorc de-acum. Mai răbdați o noapte Și-mi ieșiți la drum...”

Pe-amurgite mama S-a lăsat în iarbă De pe cel țăpșan. Cum era trudită Adormi buștean. Corbii negri, corbii, Ce zburau pe-aproape, Vin și-i fură traista Și-o deșartă noaptea Peste lunci, hârtoape,

Unde scutur traista, În mijlocul toamnei Pomii dau în floare, Hăul înverzește Și s-aude-n câmpuri Behăit de oaie, Măcăit de rață Și-un cocoș cum cântă, Corbii dau ospățuri. Se trezesc și lupii, Vulpile s-adună... Numai mama doarme Într-o văgăună

Pe la zori măicuța S-a trezit și-ngână: Doamne, ce-o fi asta? Parcă mă ia frigul. Când se uită-n apă, Vede o bătrână: Părul i-i ca varul, Zbârcituri pe față. Crețituri pe mână.

Unde-i traista, doamne? Am avut o traistă!- Câmpul verde tace Și își scutur floarea, Întristați, copacii... O găsește mama Hăt, pe un răzor. Fără băieri traista Și într-însa numai Frămături de zile, Lacrime și dor: -O, sări-le-ar ochii!

Mama hai cu pasul Înspre sat, devale. N-o cunosc copiii, Nu-i aleargă-n cale. Unul o cuprinde Fiul cel mai mare.

Lângă pragul casei Scoate ea din traistă O cușmuță veche, Trei cămăși de pânză, Pâsle o pereche, Mampasele scoate, Pâine și cu sare... Asta-i mama, mama! Sar voioși micuții. Dar de ce nu râde Fiul cel mai mare?

Până-n seară mama Murui cuptorul, A tras brâu la casă Și-a sădit la poartă Un copac în floare. Iar adăuzi, doamne, Cât de nant îi pare Pragul de la ușă!... Mâinile-s străine, Soarele e veșted, Cerul de cenușă.

- Mamă, - o dezmiardă Fătul cel mai mare, - Am și eu o traistă, Tot la tuța Soare. O să-l rog să-ți deie Zile dintr-a mele. Nu, băietul mamei, Lasă-le să crească, Că sunt mititele. Eu mai am putere -

Și s-a dus să are, Dar în vârf de deal Urma i se pierde – Mama se preface În morman de țărnă Și îmbracă mama Șalul cela verde.